8.1 Conceptul de mediu

8.1.1 Definire

Complexitatea conceptului de mediu ne obligă la o tratare profundă, interdisciplinară prin care să se ia în considerare multitudinea de componente şi de relaţii care există între componentele mediului.

Mediul, în accepţiunea curentă, reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, biochimici, dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact pe parcursul vieţii. Termenul de “mediu” include ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice ca şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, precum şi valorile istorice, culturale şi estetice rezultate.

Dacă se reflectează asupra dihotomiei om-mediu, prin delimitarea didactică a ştiinţelor "naturale" pe de o parte, şi cele "socio-umane" pe de altă parte se disting două conotaţii ale termenului de mediu: mediu natural şi mediu cultural. În realitate, cele două categorii sunt practic imposibil de separat; mediul natural nu poate fi complet înţeles izolându-l de societatea umană şi de toate produsele acesteia şi fără a aprofunda interacţiunile care există.

Mediul natural finit, reprezintă pentru om nu doar spaţiul pentru locuit şi pentru resurse, utilizat în scopul satisfacerii resurselor fiziologice, ci şi spaţiul care oferă posibilitatea satisfacerii nevoilor culturale. Datorită progreselor tehnologice şi  complexităţii sociale, în mod evident apar cerinţe crescânde de la mediu. Dezvoltarea culturală a făcut ca rasa umană să fie din ce în ce mai puţin dependentă de mediul natural imediat. Astfel au apărut modificări în modul de percepţie a mediului şi a interacţiunilor om-mediu. Omul a exploatat, a adus prejudicii şi chiar a distrus mediul într-o măsură în care nici o specie vie nu a făcut-o, astfel că, la începutul mileniului al treilea, se pune problema supravieţuirii rasei umane şi nu numai, întregul echilibru planetar fiind în pericol.

Secolul al XX-lea a înregistrat progrese uluitoare în cercetările fundamentale în domeniul fizicii, chimiei etc, ca bază a unor realizări tehnologice care au imprimat o dinamică fără precedent dezvoltării economice. În acelaşi timp, omenirea nu este capabilă să asigure apă potabilă şi hrană unei mari părţi a populaţiei planetei, să stopeze procesul de dispariţie a mii de specii şi să facă faţă cererilor crescânde de energie fără a destabiliza calitatea mediului.

Omul a început acţiunea distructivă la scara întregului glob prin o serie de activităţi care au perturbat echilibrele ciclurilor naturale ca de exemplu:

·                   defrişarea pădurilor;

·                   salinizarea solului;

·                   favorizarea avansării deşerturilor;

·                   experienţe şi accidente nucleare;

·                   efectul de seră, datorat creşterii concentraţiei de CO₂ din atmosferă;

·                   micşorarea stratului de ozon, protector faţă de radiaţiile UV;

·                   ploile acide;

·                   dispariţia unor specii de vieţuitoare;

·                   poluarea cu reziduuri a apelor (inclusiv cu reziduuri petroliere);

·                   eutrofizarea apelor.

Impactul factorului uman asupra mediului natural depinde în mod fundamental de interacţiunea existentă între populaţie, creşterea economică şi tehnologie. Acest impact poate fi pus în evidenţă prin următoarea identitate:

În această relaţie, poluarea este înţeleasă ca degradare a mediului  apare ca produs al populaţiei, nivelului veniturilor (termenul Produs Intern Brut, PIB/locuitor) şi intensităţii poluării provocată de producţie (termenul poluare/PIB).