Back Next

7.2.2. Pile primare umede

 

Sunt pile care au un timp de descărcare scurt, consumând rapid anodul. Aceste pile sunt alimentate cu electrolit doar în momentul utilizării iar domeniile lor de aplicaţie sunt în meteorologie, în alimentarea dispozitivelor de naufragiu etc. Ele trebuie să poată fi depozitate un timp lung (practic nelimitat),  să dea după activare curenţi puternici şi să poată funcţiona la temperaturi relativ scăzute. Aceste pile se mai numesc "one shot" deoarece sunt utilizate o singură dată. Ca exemplu se pot menţiona pilele cu apă de mare sau cu electrolit salin:

 

(-) Mg / apă de mare / CuCl, Cu (+)

(-) Mg / apă de mare / AgCl, Ag (+)

 

Aceste pile au spaţiul anodic separat de cel catodic printr-o membrană de fibre naturale sau textile. Catodul este alcătuit din clorură de cupru I (sau de argint), amestecată cu pulbere de cupru (sau de argint) îngroşată cu polistiren gonflat cu toluen. Reacţiile globale după care funcţionează pilele sunt:

 

Mg + 2CuCl  MgCl2 + 2Cu                            Mg + 2AgCl  MgCl2 + 2Ag

 

Pilele au o tensiune de lucru de 1…1,5 V pe care o menţin şi la temperaturi care se apropie de -50oC. Pilele au o densitate masică de curent de aproximativ 40Wh/kg şi o densitate volumică de cca. 70Wh/l.

O altă categorie de pile umede sunt cele activate termic, care funcţionează la temperaturi ridicate, în cuptoare, şi în care electrolitul  este o topitură de săruri ca în exemplul:

(-) Ca / LiCl - KCl (eutectic) / ZnCrO4 (+)

În aceste pile calciul se poate înlocui cu magneziul iar cromatul de zinc cu oxizi de fier, de vanadiu sau  de wolfram. Pila se activează la 400...600 °C şi are un timp de descărcare de ordinul secundelor sau minutelor.