Fenomenul de distrugere spontană a suprafeţei metalelor sau a aliajelor sub acţiunea agenţilor chimici, electrochimici sau microbiologici din mediu se numeşte coroziune.
Coroziunea este un fenomen nedorit care depinde de trei factori:
- natura materialului metalic (compoziţie, structură, neomogenităţi, tensiuni)
- mediul coroziv (compoziţie, concentraţia elementelor active, temperatura, presiunea, viteza de curgere)
- interfaţa material metalic / mediu care dictează aspectele cinetice ale coroziunii şi poate influenţa tipul produşilor de reacţie.
Există multe particularităţi ale fenomenelor de coroziune datorate celor trei factori anterior menţionaţi; īn funcţie de domeniul de cercetare care se ocupă de acest fenomen (metalurgie, ştiinţa materialelor, electrochimie), există şi diferite tipuri de clasificări ale coroziunii:
1) după aspectul zonei corodate se disting două forme de coroziune:
a) coroziune generalizată care afectează īntreaga suprafaţă a metalului, uniform sau aproape uniform (oxidare anodică, dizolvare activă īn acizi);
b) coroziune localizată īn care anumite zone de pe suprafaţa metalului se corodează cu viteză mai mare decāt alte zone datorită unor neomogenităţi īn material sau īn mediu. Dacă gradul de concentrare al coroziunii localizate este foarte ridicat (suprafaţa corodată este foarte mică şi de obicei adāncimea de corodare este foarte mare) coroziunea se numeşte īn pitting (īn puncte); dacă extinderea este ceva mai mare coroziunea este īn zone (īn plăgi). Īn cazul aliajelor policristaline este posibilă coroziunea intercristalină, la limita de separare a grăunţilor, ducānd la friabilizarea piesei. Dacă materialul piesei este supus unor tensiunui mecanice, pot rezulta fisuri conducānd - īn medii corozive - la "ruperi la oboseală". Acest tip de coroziune este numit īn crevase sau coroziune fisurantă.
2) īn funcţie de natura agentului coroziv, procesul poate fi:
a) coroziune chimică (coroziune uscată) datorată gazelor uscate la temperaturi ridicate;
b) coroziune electrochimică (coroziune umedă) datorată soluţiilor de electroliţi;
c) coroziune biochimică datorată microorganismelor.
Din punct de vedere chimic, coroziunea reprezintă un proces de oxidare a unui metal:
M0
Mz+ +ze-
Produsul de reacţie, o combinaţie ionică a metalului, poate rămāne sau poate părăsi suprafaţa metalului.
Aprecierea distrugerilor provocate de coroziune se poate face prin analiză macroscopică, cu ochiul liber sau cu lupa, cu microscopul metalografic, īn control nedistructiv cu raze X sau cu ultrasunete.
Caracterizarea cantitativă a fenomenului de coroziune se face prin teste de laborator care permit calculul următoarelor mărimi:
- viteza de coroziune sau indicele gravimetric, vcor, definită ca masa de material corodat ([A1]Dm) īn unitatea de timp (t), pe unitatea de arie (S):
[g / m2h]
(2.3)
- viteza de uzură sau indicele de penetraţie, notată cu vu sau Pmm, care reprezintă adāncimea, exprimată īn mm, pānă la care s-ar produce fenomenul de coroziune dacă materialul metalic cu densitatea r [kg/m3] ar fi expus īn mediu coroziv timp de un an (8760 ore):
[mm / an]
(2.4)