3.1.1. Clasificarea polimerilor

Clasificarea compuşilor macromoleculari se poate face după diverse criterii.

a)      În funcţie de provenienţa lor se disting:

-     polimeri naturali (proteine, acizi nucleici, polizaharide, polihidrocarburi);

-     polimeri artificiali, obţinuţi prin modificarea celor naturali (viscoză, celofan);

-     polimeri sintetici obţinuţi prin reacţii chimice pornind de la monomeri.

b)     Polimerii pot avea toate lanţurile macromoleculare de aceeaşi lungime (cu acelaşi grad de polimerizare) şi se numesc polimeri monodisperşi sau pot fi alcătuiţi din lanţuri de diferite lungimi şi sunt polimeri polidisperşi.  Polimerii obţinuţi prin sinteză industrială sunt polidisperşi.

c)     În funcţie de structura catenei macromoleculare, polimerii se  împart în două clase mari:

-           compuşi macromoleculari de polimerizare;

-           compuşi macromoleculari de policondensare.

d)     În funcţie de forma geometrică, lanţurile macromoleculare se pot împărţi în:

-           lanţuri liniare;

-           lanţuri ramificate, cu ramificaţii scurte sau lungi;

-           macromolecule cu structură bidimensională, stratificată;

-           macromolecule cu structură tridimensională numită reticulată .

e)     În funcţie de comportamentul la încălzire, deosebit de important având în vedere posibilităţile de prelucrare, polimerii se împart în:

-           polimeri termoplastici care se înmoaie sau se lichefiază reversibil la cald. În această  categorie intră polimerii liniari şi ramificaţi, stabili până la temperaturi ridicate.

-           polimeri termoreactivi care se înmoaie la cald şi se solidifică ireversibil cu formare de structuri reticulate. Astfel de polimeri sunt unii produşi de policondensare ca răşinile de policondensare ale formaldehidei cu ureea, cu fenolul, cu melamina.

f)      Polimerii se pot clasifica în funcţie de energia de coeziune, care leagă lanţurile macromoleculare între ele. Energia de coeziune specifică, E, se defineşte ca energia de coeziune pentru o lungime a catenei de 5Å. Ea permite împărţirea polimerilor în elastomeri sau cauciucuri (1-2 kcal·mol^-1); materiale plastice (2 - 5 kcal·mol^-1); fibre cu structuri orientate paralel (energie de coeziune specifică peste 5 kcal·mol^-1).