Back Next

6.2.3. Înlocuitori ai carburanţilor petrolieri

 

Necesitatea reducerii consumului de hidrocarburi în transporturile rutiere, a determinat în ultimii ani, folosirea metanolului, respectiv a etanolului ca adaos la benzine şi un solvent compatibil, acestora. Pentru adaosuri mici de alcooli, 5-7%, nu sunt necesare modificări esenţiale ale motoarelor. În cazul adăugării unor cantităţi mai mari de peste 15%, sunt necesare adaptări principiale ale motoarelor care implică la rândul lor înfiinţarea unor reţele de distribuţie a noului carburant. Înlocuirea integrală a benzinei cu alcooli necesită modificări esenţiale în construcţia motoarelor. Pentru un amestec benzină-metanol, consumul de carburant creşte cu 8%, adică pentru un autoturism care consuma 10 L benzina/100 km, prin folosirea amestecului benzină - metanol, va consuma 9,2 L benzină si 1,6 L metanol, economia fiind de fapt 0,8 L benzină pentru l00 km, faţă de 1,6 L metanol consumat. În cazul utilizării etanolului, economia este de 1L benzină la 100 km. La utilizarea amestecurilor benzină -alcooli, un rol important în funcţionarea motorului îl are apa. Prezenţa accidentală sau prin condens, a apei în amestecul carburant, provoacă separarea benzinei din amestec, determinând astfel o funcţionare defectuoasă a motorului. Inconvenientul se poate îndepărta prin adăugare de benzen. Gazoholul, utilizat in SUA este un amestec de 90% benzină neetilată si 10% etanol. Alcoolii sunt corozivi pentru metale ca Mg, Zn si aliaje (alama, bronzul) şi influenţează nefavorabil unele materiale plastice. Utilizarea lor implică reconsiderarea materialelor folosite în circuitul de alimentare a metanolului. Alcoolii au călduri de vaporizare mult mai mari decât benzina (CH3OH de 220 kcal/L, C2H5OH de 174 kcal/L, benzina 60 kcal/L). Din acest motiv un motor care funcţionează numai cu alcool nu poate demara la temperaturi scăzute. Experimental s-a constatat că această temperatură nu trebuie să fie mai mică de 12oC. Pentru asigurarea pornirii la temperaturi scăzute, se adaugă cantităţi mici de butan şi izopentani. În cazul folosirii alcoolilor drept combustibili, raportul de compresie trebuie mărit de la 9 la 10,5…14 ceea ce duce la mărirea jiglerelor şi alte modificări care nu mai permit revenirea la benzină. Consumul de carburant este mai mare şi rezervoarele pentru alcooli trebuie mărite cu 60 – 80% pentru asigurarea autonomiei de mers. Utilizarea metanolului care este toxic implică şi condiţii speciale de protecţie. În privinţa motorinelor există dovezi că ar putea fi  înlocuite cu uleiuri vegetale. Chiar cu modificările motoarelor, utilizarea alcoolilor drept carburanţi este avantajoasă dacă aceştia se obţin la un preţ de cost scăzut. Carburanţii viitorului deschid noi căi de cercetare în domeniul chimiei în sensul descoperirii şi sintetizării unor noi combustibili dar şi în domeniul construcţiilor de autovehicule, în sensul utilizării unor materiale noi pentru construcţia motoarelor.